100 Romanian Design Objects
Cobză Românească „Hora”
Categorie: Instrumente Muzicale
Perioadă producție: anii 1970
Produs la: Fabrica de instrumente muzicale Hora, Reghin
Materiale: Lemn, metal
Reghinul a cunoscut de-alungul timpului o dezvoltare economică grație resurselor de lemn existente în zonă, puse în valoare de oamenii locului. Cobza românească este rezultatul experimentelor în domeniu, întreprinse după cel de-al doilea război mondial, și o veritabilă marcă a fabricii de la Reghin, înființată în 1951.
Cobza românească e un instrument muzical tradițional, de factură populară, folosit în secolele trecute pe scară largă în tarafuri rurale și urbane. Inspirată de forma lăutelor arăbești (oud), se deosebește de acestea prin structura și felul de interpretare mai fruste. Instrumentul expus este confecționat în anii 1970. Păstrând forma modelului țărănesc, cobza de fabrică este realizată mai solid, fiind o variantă modernă, adaptată cântatului în orchestră. Spre deosebire de cobzele mai vechi, aceasta are căluș, element prezent la toate instrumentele ce se înscriu în acest model. Cheile, corzile, culorile folosite în decorarea corpului și tastierei, toate elementele constitutive arată o tendință de uniformizare; putem, așadar, vorbi de un instrument standardizat.
Din colecția: Colecția personală Sașa-Liviu Stoianovici
Obiect imprumutat de: Sașa-Liviu Stoianovici
Foto: Cristian Vasile