100 Romanian Design Objects
Veioză “Roca”
Categorie: Design de Inginerie și Tehnică
Perioadă/an producție: 2016-2017
Produs la: Atelier A4, Tulcea
Designer: Adina Segal
Alte Modele: se comandă dintr-un paletar de 30 de nuanțe
Materiale: hârtie reciclată, cablu electric textil
Pornit din dorinţa de a explora potenţialul hârtiei ca materie primă pentru crearea obiectelor de decor, portofoliul Atelier A4 reuneşte o colecţie de corpuri de iluminat cu abajurul din pastă de hârtie. Fabricate manual, prin reciclarea hârtiei, obiectele AtelierA4 transmit caracterul experimental şi ludic al procesului de producţie reușind să insufle obiectelor de zi cu zi un caracter artistic. Lămpile se încadrează între artă și design, calitățile estetice și funcțiunea fiind egal importante.
Veioza Roca este o jucărie: un abajur sferic cu un cordon electric și întrerupător. Nu are o destinație clară așa că utilizatorul este invitat să experimenteze ca să descopere unde o va așeza: pe noptieră, în bibliotecă, pe podea.
Mai multe informații:
dizainar.ro
Obiect selecționat de: Dizainăr
Foto: Atelier A4